astazi nu ma obosesc sa scriu in nici o engleza… nici de litere mari nu ma intereseaza… astazi vreau sa va povestesc de lenjeria mea de pat – galbena!
nu stiu altii cum sunt dar eu in ultima vreme am ceva probleme cu somnul… cred ca s-a observat o oarece tendintza de a o arde aiurea in noptile din saptamana asta…
cum trece timpul?
bai… zboara
si nu imi dau seama daca e bine au ba
daca e shui sau drept
e ok sa simt mirosul de pomi verzi cand vin la lumina lunii pe strada sf, ion de prin clapham j.
ma gadila pe la nas si valurile tamisei in care se oglindesc milioane de luminite pe care…la naiba ar trebui sa le prinda la un moment dat un pescar melancolic in miez de noapte…
mai stau si zambesc amar si dulce cu oameni multi si putini, albi si negrii, galbeni si roz bon bon in picatzele cacanii…
mai merg cu papucii mei violetzi pe strazi pietruite si ma pierd prin fum de tigara albastra.

ma mai uit la cum curge lumina din cer in zile insorite cand ma mai sui pe=un deal verde crud cu picaturi de ploaie care-i mangaie fruntea bruta…
mai pierd un telefon si ma intorc la inceputuri si imi dau seama ce tare ma linisteste linistea non-telefonica – non-agitatia clipei de 1.12 noaptea cand stau bine cuibarita in… da stiu ca stiti… mega lenjeria mea galbena de pat.
hatz!

si e bine si rau si cu mine si fara mine si imbracata si dezbracata si mancata si infometata si cantata si imbatata de… simtiri iuti si trecatoare de lumini si batai de inima efemere si de pietre purtate de valuri prin adancuri de suflet re=descoperit.

ce vreau sa zic?
poate nimic… si poate am sa adaug o noua categorie la blog care se va numi – citeste numai daca nu ai nimic mai bun de facut – sau aberatii din pom… sau ia ideea neamule… da’ nu o mesteca prea tare si mai las-o sa zboare putin prin aer.
moa – genial – stiti cum se vad pungile luate de aer…care plutesc usor haotic si cand iti trece asa o punga deasupra capului te intrebi..cum naiba de sta atata in aer?
haha – pai asa e de luat si scrierea asta – si lasata sa mai fie asa simplu si in aer… inca putin.. sa nu pice inca… greu la stomac!

mai las o muzica sa-mi gadile tampla si sa-mi alinte timpanul… ignor pentru a mia oara acele de ceasornic cu timpul ala care vrea musai sa alerge inaintea lor… si zic – nah nu ma intereseaza ca e 1.19 si maine merg la lucru si iar o sa dau din gard in gard bine vopsit – cu multe intalniri haioase si plicticoase… si o sa ma mir cum de e 6-7-8…
e ok – e bine cand e aglomerata lumea asta – si nu uit de mine chit ca e asa… fac eu ce fac si imi refuz somnul de toate zilele si il dau bucuros la schimb cinstit ce-i drept, pentru o clipa de inspiratie – bine… dubitabil categorisita inspiratie… poate e doar respiratie si curg asa cuvinetele unul dupa altul fara noima… dar pe bune ca imi place… ma topesc in extaz cand vad cum se umple pagina asta…
si mi-aduc aminte de cate-n luna si in stele si imi dau seama cat de melancolica pot sa fiu ca si personalitate si cat de vii imi sunt in partea stango-dreapta-coltz-jos a creierului …toate nebuniile prin care am trecut- dar mai ales toate senzatiile care au fost maximizate in decurs de secunde … bai mirosul ala de bucuresti tarziu si cald…cald de innebunesti de draci si iti doresti sa te arunci in dambovitza..asta pana realizezi ca e mult prea murdara si nici nu-ti poti zari privirea oglindita in valuri razlete… si renuntzi…dar mama mama… mirosul ala de cismigiu verde si prafuit in care mi i-am imaginat pe toti iubitii si iubitele secolului pe banci uitate de lume cantand romantze aprinse de lumini de licurici grabiti… si drumul ala pietruit care acum duce spre b52 dar atunci ducea spre te miri ce birt uitat de lume dar nu de ei… cu muzica lina dar tulbure de negurea vremii.
n510684569_496634_6826
Pfai…
si apoi ma transport urgent intr-un loc drag tot cu pietre pe jos… cubice… dar si cu baloane uriase de sapun si ochelari de tocilar la vanzare cu 5 lire – camden pe numele lui.
DSC_0420
boemia din londra e simtita la un alt nivel pentru ca… da… cred ca am mai crescut putin… poate ca in 3 ani de-acum o sa astern pe o hartie aiurea sau un website sau mai stiu eu ce… o oda londrei… cu mirosurile ei de luna plina ploioasa si frunze verzi si carnoase..cu pinturi de guiness si oasis rasunand dintr=un pub uitat de lume dar atat de viu incat iti vine sa te ciupesti ca sa stii ca e real.
DSC_0576
da… poate ca le cant-incant-descand chiar acum.
nah – si poate ca… ar trebui sa mai povestim despre asta… acum ma afund intr-o lenjerie galbena – geniala!
la revedere

Advertisements