Doamne… Am asa o emotie mare … De toamna, in suflet …pentru ca merg acasa.
Nu stiu de ce dar toamna e altfel acasa – tin minte cand eram mica – incepea scoala si aveam ore dupa-masa – ieseam de la liceu… Mergeam pe strazi cu frunze galbene si umede de la ploaie… Si ma enervam ca imi intra apa la galoshi dar dadeam inainte cu fericire pentru ca mergeam prin licariri de felinare si balti cu oglindiri de poveste… De obicei ne strangeam intr-o bogedutza studenteasca unde fumam tigari pe care le mai furam pe ascuns de la tata… Kent lungi…perfecte pentru impartit cu prietenii pentru ca “tin mai mult”.. Si cumparam apa aia minerala biborteni de zece mii si stateam 3 oameni la masa mica si patratoasa, de un maron inchis si lauit, cu scaune de lemn si o banutza ca si coltzar…cu sticla aia – ca sa avem “consumatie”.
Ne imprietenisem deja cu chelneritza Miki care imediat cum ne vedea ne zambea si ne stia bugetul… O apa minerala!
Ne strangeam initial 2-3… Si urmau incetul cu incetul mai multi…si mai multi… Si radeam cu lacrimi de crocodil… Si erau idile ascunse prin fum de tigara. Doamne.. Tin minte clar si incredibil de vivid amorul pentru un baiat cu porecla (believe it or not) rockerul :D:D:D.
Era rebelul fara cauza – fermecator, inalt, slabanog si cu atitudine… Iremediabil absent si permanent plictisit de reguli si de oameni simpli… Privirea lui cauta mai mult si nu era de stavilit de o intamplare oarecare.
Ce nebunie!
Ce fiori!
Ce apa minerala…
Cum pasea in universul bodegutzei totul se oprea..inima batea altfel… Si incepeam cursurile de actorie – sub nici o forma el nu ar putea stii ce simt – cum ma gandesc seri nesfarsite la privirea lui nepasatoare, cum amutesc atunci cand il vad, cum nu mai stiu de mine … si cum bravez aiurit…totul pentru ca el sa nu vada – sa nu stie – sa nu simta ca as fi oarecum indragostita.
Ce multe povesti au mai fost si cate curse mentale si fizice si o dragoste mare…
“Ploua infernal si noi ne iubeam prin mansarde…”
Impreuna cu prietena mea la catarama S. ne prezentam fix dupa cursuri in bodegutza… Zambete, plansete…planuri legate de aventuri neasemuite in momentul in care vom fi studente in capitala… Numai bancutele si mesele de lemn le mai stiu…si asa daca si ele mai exista undeva acum.
Tin minte cum era frig si ne imbracam cu 2 pullovere unul peste altul pentru ca sistemul de incalzire din clasa era stricat… Dar cand ajungeam in bodegutza era cumva cald si bine si o oarecare umezeala de la caldura emanata inauntru, in contrast cu frigul de afara.
Si se auzea muzica rock…veche… Cu versuri care iti mergeau fix la inima si pe care le stiai cu ochii inchisi si le fredonai cu dor si sete de viata… Cu pletele baietilor cu motociclete care parcau in fata intrarii si veneau cu castile negre care mi se pareau monstruos de mari…si cu clipirile si sclipirile senine ale fetelor fermecate iremediabil.
Era MECA.. Nimic mai prejos… Locul in care era clar ca o sa ne intalnim cu ei… Si ei se vor intalni cu noi… Locul in care ne vor privi aparent neinteresat cu emotia undeva ascunsa in buzunarul din interior al gecii de piele.. Cu capse.
Emotii de toamna.
Emotii de licean ce nu ar fi banuit niciodata ca universul ar fi mai mare de atat…ca lumea ar fi mai interesanta de atat… Ca apa aia minerala ar putea avea un gust mai bun.
Si poate ca nu are… Si poate ca universul, sau cel putin centrul lui are sa ramana pe veci acolo… Ca povestea aia o sa ma rascoleasca pentru totdeauna si imaginile si mirosurile si senzatiile o sa fie din ce in ce mai pregnante… Si emotia… Emotia aia nu cred ca o sa o inlocuiasca altceva prea curand… O emotie mare… De toamna…

Advertisements